top of page

Sindicatul APMS Satu Mare a câștigat la Tribunal indemnizația de hrană și stimulentul de risc

Informarea: în data de 11 martie 2021 Tribunalul Satu Mare s-a pronunțat în dosare cu litigii de muncă deschise de sindicat pentru asistenții personali angajați la Primăria Tășnad, Primăria Săcășeni și Direcţia de Asistenţă Socială Satu Mare, admițând cererea privind acordarea indemnizației de hrană și stimulentul de risc:


Tip solutie: Admis fond în parte


Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea reclamantului şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantelor a indemnizaţiei de hrană începând cu data de 01.01.2019, precum şi la plata stimulentul de risc în cuantum de 2500 lei/lună/stare de urgenţă , prevăzut în Legea nr. 82/2020 privind aprobarea OUG nr. 43/2020, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă. Respinge capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantelor a voucherelor de vacanţă pentru perioada iulie 2017-noiembrie 2018 şi a sporului de 15% prevăzut de anexa 9, punctul IV, lit. A, subpct.2 din HG nr.153/2018.


Document: Hotarâre  158/2021

Comments


Postări recente